O oră şi o generaţie

Astăzi am descoperit cum o zi poate depinde de o singură oră.

Cinci ore m-am aflat într-o stare de confuzie sâcâitoare - să plec sau să nu plec de la istorie? Majoritatea plecau, la alte clase a dăduse lucrare, la altele nu. Ştiam că nu aveam cum să prezicem următoarele lui acţiuni decât în momentul în care termina de luat absenţii. Şi mare mi-a fost uşurarea când a închis catalogul.

Şi aşa, această zi s-a învârtit în jurul unei ore, mai precis unui om. Şi desigur, dacă m-ar fi ascultat/dat lucrare şi aş fi primit notă mare, aş fi fost fericită vreo 2 zile. Dacă mi-ar fi dat notă mică, aş fi fost supărată o săptămână întreagă. Nu mi se pare normal să fii aşa. Mi se pare că am devenit cu toţii nişte obsedaţi de nota zece.

Pe vremuri, nota zece se obţinea mult mai greu.

Şi este cât se poate de adevărat. Nota zece era perfecţiune. Trebuia să ştii, fără ăăă şi fără lapsusuri stupide. Nu erau 2000 de copii care aveau media zece într-un judeţ. În zilele de astăzi, nici nu te mai poţi lăuda cu el. Poate să fii fericit câteva ore, dar nu te poţi mândri cu adevărat, ştiind că o grămadă au luat aceeaşi notă, spunând doar două rânduri din lecţie.

Profesorii au devenit mai indulgenți - uneori poate prea indulgenți! - şi rar vezi pe câte unu cu media anuală sub nouă. Toți suntem niște Einsteini înnăscuți şi habar nu avem cine a scris Punguţa cu doi bani.

Păi în fond, ce ne trebuie nouă învăţătură? Noi avem media zece, intrăm la liceu, mai bagăm nişte milioane, intrăm şi la facultate, îi depăşimi pe tocilarii ăia blegi/proşti/fraieri, candidăm la preşedinţie şi urăm succesuri.

Revenind acum, sunt fericită să vă anunț că într-un timp record, am terminat 813/La double vie d’Arsene Lupin de Maurice Leblanc. Spun record deoarece mie îmi ia destul de mult să citesc ceva ce nu-i în română. Uneori mă încăpăţânez să caut în dicţionare ce înseamnă unele cuvinte, alteori deduc din context. Câteodată pur şi simplu sar peste paragrafe pe care nu le înţeleg sau mi se par grele, şi continui lectura. Ei, de data asta nu am mai sărit peste nimic, şi la fiecare cuvânt neştiut am întrebat/căutat în dicţionar ce înseamnă. Acum urmează partea a doua...

Ah, am uitat să menţionez. Veţi vedea că pe pagina Cărţi, la rubrica Citesc acum va staţiona o vreme Maestrul şi Margareta. De ce, oare? Păi, ideea este că mă chinui cu ea de săptămâni - chiar luni! - întregi, şi tot nu vrea să se termine. Uneori am impresia că citesc aceeași pagină la nesfârșit, şi iau altă carte şi încep să citesc, o termin, iar mai citesc din Maestrul şi Margareta... În ciuda acestui lucru, cartea îmi place la nebunie şi cred că o să mă enervez şi o s-o termin!

Şi ca o ultimă adresare, vă mărturisesc că pentru a scrie rândurile legate de educaţie, m-am chinuit şi am încercat să privesc din altă perspectivă. Poate mi-a reuşit, poate am prins ideea, poate nu.