duminică, 20 iunie 2010

O pauză

Da, asta mi-am luat.
Nici nu ştiu dacă am fost ocupată cu ceva, de fapt. Mai mult m-am plimbat aiurea prin casă, m-am plâns că-s ocupată dar de fapt voiam să fac ceva fără să am vreun chef. Mereu mi se întâmplă asta. Până când, într-o zi m-am gândit să citesc Gazda.
Unii s-au uitat ciudat la mine.
- EMI?! STEPHENIE MEYER?! TWILIGHT!!!
Cam asta a fost reacţia majorităţii...
Ideea e că n-am nimic cu autoarea. Dacă a dat-o în bară - cel puţin pentru mine - cu prima carte (trilogie, na), nu înseamnă că nu îi ai acord o a doua şansă. Şi culmea culmilor, am adorat acea carte!
Stăteam cu ea deschisă la mijloc şi ţipam
- HAI ODATĂ! SĂRUTĂ-L FATĂ PROASTĂ!
Mda.

Am schimbat template-ul din nou.
M-am gândit că ăla era prea dark şi suntem la începutul verii şi n-am chef de emoism lol.
Cred că m-am schimbat. În bine, sper. Nu mai sunt lipită de eternii blugi. M-am săturat. Nu vara asta! De data asta voi da undă verde fustelor şi rochiilor. =) Nu ştiu ce m-a lovit, dar parcă am început să văd lumea prin alţi ochi.

Poate e din cauza vacanţei. Din cauza liceului?
În sfârşit a scăpat de gimnaziu, şi acum - normal - a altă problemă. Nu ştiu la ce profil să dau. Am promis în stânga şi în dreapta că ba stau cu X-ulescu în bancă, ba mă duc la Mate-Info, ba la bilingv Engleză, ba la Ştiinţe ale Naturii, etc. Cred că le voi pune pe toate, în ordinea mediilor, într-un final.
În fond, am 9.88 media de admitere. Nu sunt un geniu, dar măcar am din ce alege. Şi dacă nu-mi convie, mă car dracu la alt profil, ce atâta filosofie?

Apropos... aţi observat noua modă? În loc de cratimă mai nou avem punct. Înainte a fost apostroful. Mă întreb ce urmează. Paranteză?

M-a întrebat; M`a întrebat; M.a întrebat; M)a întrebat; M¤a înrebat; M#a întrebat; M"a întrebat.

Trebuie să recunosc că a 5-a arată binişor. Poate până fac 50 de ani or să-mi zică nepoţii "bunica analfabetă" pentru că nu voi mai putea citi româna...

NU! NU! NU!

Nu mai vreau pesimism!

1 comentarii:

f·n spunea...

Îmi pare bine că ai mai ieşit din sfera ta de pesimism :]

Trimiteți un comentariu