sâmbătă, 3 aprilie 2010

Curiozitate

Trebuie să recunosc că mereu m-a scos din sărite curiozitatea fratelui meu.

Dacă am ceva în mână, trebuie să ştie ce e acel lucru, de unde l-am luat, ce pot să fac cu el, ce nu pot să fac cu el, de ce îl am în mână, de ce pinguinii nu zboară deşi sunt păsări, etc. Câteodată ţip la el, câteodată rămân calmă şi câteodată îl întărât mai tare, ignorându-l. Şi eu eram curioasă când eram mică, recunosc. Dar nici chiar aşa. Nici nu mai pot să respir că mi-e teamă că mă întreabă ce cantitate de aer respir. Nu m-aş mira...

Pe când cea de copil este scuzabilă, mai este una care mă calcă pe nervi - cea prefăcută. Atunci când ţi se întâmplă ceva rău, de exemplu, şi un om pe care l-ai văzut de 2 ori în toată viaţa se aşează lângă tine şi te întreabă:

- S-a întâmplat ceva rău?

Partea mai complicată este că nu e chiar prefăcută. Într-adevăr, oamenii sunt curioşi, dar într-un mod negativ. Se prefac a-ţi fi prieteni doar pentru a afla ce merge prost în viaţa ta. Când câştigi la loto nici nu te bagă în seamă. Se hrănesc, parcă, cu nenorocirile tale, şi uneori se dau şi mari că aa, ce bine le e lor. Că dacă părinţii tăi ar fi fost fideli unul celuilalt ca ai lor, poate nu s-ar fi despărţit.

Cam din aceeaşi categorie fac parte curioşii care nu au despre ce vorbi. Eu sunt obişnuită să râd mereu, să mă doară undeva de probleme, ca de fiecare dată când intru-n clasă să spun ceva amuzant, să ironizez ceva, orice provoacă râsete sau interes. Dar când pur şi simplu sunt obosită şi intru-n clasă fără să spun ceva, doar aşezându-mi ghiozdanul unde-i locul şi luând loc în linişte, peste câteva minute se găseşte cineva să mă întrebe

- Dar Emi, ce-ai? Eşti supărată?

Nu ştiu la ce se aşteaptă acele persoane, probabil să le sar în braţe plângând, dar nici în ruptul capului n-aş face aşa ceva. Dacă sunt supărată îşi vor da seama şi fără să întrebe. Pur şi simplu, nu au ce spune, cred că dacă nu râd la un rahat de glumă sunt supărată şi că mi-am plănuit sinuciderea peste două zile. Când văd că glumele/poveştile lor nu prind, când văd că sunt singurii care râd, întreabă dacă sunt supărată. Nici nu stau să se gândească o clipă că poate sunt doar obosită, poate mi-e rău, poate mi s-a blocat faţa aşa, sau, cea mai probabilă soluţie: am fost asediată de glume nesărate.

O clipă.

...de ce ar trebui să se trezească ei pe post de maică-mea dintr-o dată? Nu înţeleg de ce se cred din senin aşa importanţi. Nu înţeleg cum de ei nu înţeleg că motivul pentru care nu i-am întrebat niciodată cum se simt e pentru că mereu voi da impresia de falsă păsare, ca să-i zic aşa, şi cred că numai părinţii nu mi-ar da şi mie această impresie. Pot să-mi dau seama şi singură cum se simt. E suficient să îi văd.



 

vineri, 2 aprilie 2010

Imortalizări II


O narcisă... nu prea mai am ce spune despre poze, mai ales că de data aceasta am numai flori. Nu m-am priceput niciodată la simbolistică, deci prefer să nu comentez prea multe la ele. Aceasta mi-a plăcut pentru că nu era prea galbenă, ca toate celelalte din curte. Ca să ştiţi, nu i-am editat eu culorile, chiar aşa arăta.


Da, recunosc că  nu a ieşit prea bine asta. Era plină de imperfecțiuni, am reușit să mai reduc din câteva, dar până la urmă tot se văd urât. Şi cred că am exagerat şi cu sharpen-ul.


Mai nou sunt obsedată de panseluțe. Sunt aşa drăgălaşe și frumos colorate, încât îmi vine să le pozez non-stop. :)



Şi ultima, dar nu cea din urmă - o lalea (cred).

Mă scuzaţi că de data aceasta am atât de puţine poze, dar chiar nu am mai avut ce poza. Am terminat cea mai frumoasă/bună/Oh-Doamne-Mor-După-Ea carte, şi anume 813. Erau două volume, de care acum sunt obsedată şi cred că le voi reciti de zeci de ori, după care le voi pune în vitrină. Aş recomanda-o în stânga şi în dreapta dacă nu ar fi în franceză. Cred că mi-am obsedat familia cu toate cărţile de Maurice Leblanc, şi am văzut că sunt cărţi de el şi la bibliotecă. Deci, a venit timpul să-mi scot permisul din praf.





P.S.: BANG! şi murdăria dispare.

marți, 30 martie 2010

O oră şi o generaţie

Astăzi am descoperit cum o zi poate depinde de o singură oră.

Cinci ore m-am aflat într-o stare de confuzie sâcâitoare - să plec sau să nu plec de la istorie? Majoritatea plecau, la alte clase a dăduse lucrare, la altele nu. Ştiam că nu aveam cum să prezicem următoarele lui acţiuni decât în momentul în care termina de luat absenţii. Şi mare mi-a fost uşurarea când a închis catalogul.

Şi aşa, această zi s-a învârtit în jurul unei ore, mai precis unui om. Şi desigur, dacă m-ar fi ascultat/dat lucrare şi aş fi primit notă mare, aş fi fost fericită vreo 2 zile. Dacă mi-ar fi dat notă mică, aş fi fost supărată o săptămână întreagă. Nu mi se pare normal să fii aşa. Mi se pare că am devenit cu toţii nişte obsedaţi de nota zece.

Pe vremuri, nota zece se obţinea mult mai greu.

Şi este cât se poate de adevărat. Nota zece era perfecţiune. Trebuia să ştii, fără ăăă şi fără lapsusuri stupide. Nu erau 2000 de copii care aveau media zece într-un judeţ. În zilele de astăzi, nici nu te mai poţi lăuda cu el. Poate să fii fericit câteva ore, dar nu te poţi mândri cu adevărat, ştiind că o grămadă au luat aceeaşi notă, spunând doar două rânduri din lecţie.

Profesorii au devenit mai indulgenți - uneori poate prea indulgenți! - şi rar vezi pe câte unu cu media anuală sub nouă. Toți suntem niște Einsteini înnăscuți şi habar nu avem cine a scris Punguţa cu doi bani.

Păi în fond, ce ne trebuie nouă învăţătură? Noi avem media zece, intrăm la liceu, mai bagăm nişte milioane, intrăm şi la facultate, îi depăşimi pe tocilarii ăia blegi/proşti/fraieri, candidăm la preşedinţie şi urăm succesuri.

Revenind acum, sunt fericită să vă anunț că într-un timp record, am terminat 813/La double vie d’Arsene Lupin de Maurice Leblanc. Spun record deoarece mie îmi ia destul de mult să citesc ceva ce nu-i în română. Uneori mă încăpăţânez să caut în dicţionare ce înseamnă unele cuvinte, alteori deduc din context. Câteodată pur şi simplu sar peste paragrafe pe care nu le înţeleg sau mi se par grele, şi continui lectura. Ei, de data asta nu am mai sărit peste nimic, şi la fiecare cuvânt neştiut am întrebat/căutat în dicţionar ce înseamnă. Acum urmează partea a doua...

Ah, am uitat să menţionez. Veţi vedea că pe pagina Cărţi, la rubrica Citesc acum va staţiona o vreme Maestrul şi Margareta. De ce, oare? Păi, ideea este că mă chinui cu ea de săptămâni - chiar luni! - întregi, şi tot nu vrea să se termine. Uneori am impresia că citesc aceeași pagină la nesfârșit, şi iau altă carte şi încep să citesc, o termin, iar mai citesc din Maestrul şi Margareta... În ciuda acestui lucru, cartea îmi place la nebunie şi cred că o să mă enervez şi o s-o termin!

Şi ca o ultimă adresare, vă mărturisesc că pentru a scrie rândurile legate de educaţie, m-am chinuit şi am încercat să privesc din altă perspectivă. Poate mi-a reuşit, poate am prins ideea, poate nu.


sâmbătă, 27 martie 2010

Măi, ce naiba... ?!

Dacă mă plictisesc şi de acest template, mă împuşc!

Va trebui să păstrez această postare pe post de amintire a chinurilor prin care am trecut numai ca să îmi dau seama unde să încarc template-ul - nu mai aveam unde! Nu ştiu de ce simt nevoia permanentă de a-l schimba, parcă sunt obsedată, sunt prea indecisă şi niciodată nu-mi convine cum arată.

M-am săturat de reclame, de promoţii, de muzică stupidă, de plictiseală, de incomoditatea permanentă care mă bântuie când nu am ce face.

Dacă mai aud vreo melodie de club, cred că vomit şi ce am mâncat de Crăciun. M-am săturat, e peste tot, nu numai în cluburi. De parcă ai putea dansa pe ea în maşină sau în ascensor! Câteodată îmi doresc să fi fost surdă numai din cauza acestei muzici îngrozitoare care mă urmăreşte peste tot, şi de care îmi e mai multă silă pe zi ce trece.

Sunt ok cu ea din când în când, dar îmi ies din minţi când sunt difuzate 70 la rând, cu aceleaşi versuri, acelaşi beat, totul este la fel! Şi mai rău e că dacă schimb postul, ori dau peste muzică populară, ori dau peste altă muzică de club. Singurul post radio care mai ştie cât de cât de capul lui e Europa FM, numai că de fiecare dată când nimeresc pe el, cântă ceva aşa 2-3 minute după care urmează ŞTIRILE.

Ah da, şi Info Pro mai difuzează muzică de ascultat, dar se aude foarte prost. :<

Nu înţeleg cum puteţi sta aşa, cum puteţi să nu sesizaţi ce ascultaţi, ce engleză de baltă se folosesc în majoritatea (subiect de care am uitat să mă leg din cauza oboselii)? Şi dacă vă daţi seama de prezenţa lor, cum puteţi să le treceţi cu vederea?!

Mi se închid ochii, am început să dau "paste" în loc de "copy" şi e a treia oară când dobor ceva minutul ăsta, deci, dacă îmi permiteţi, mă voi retrage...

GFX

M-am gândit să postez şi eu câteva GFX-uri vechi de nu ştiu câte luni (pentru că lipsa de inspiraţie şi lenea mă seacă). Poate îmi mai vin idei... din comentarii. :)








duminică, 21 martie 2010

Leapşă literară

1) Ce autor apare cel mai des la tine în bibliotecă?
Maurice Leblanc.

2) Din ce carte ai mai multe exemplare?
Nu am mai multe exemplare din nicio carte. De ce, mă rog, aş avea?

3) De ce personaj de ficţiune eşti sau ai fost amorezat în secret?
Sunt obsedată de Arsène Lupin dacă se pune. :] Şi nu în secret, având în vedere că tocmai am spus-o pe blog lol.

4) Ce carte ai citit cel mai des?
Cred că Memoriile unei gheişe, de Arthur Golden. Eram obsedată, şi am citit-o de 4 ori într-o săptămână când eram la mare că n-aveam altceva.

5) Care era cartea ta preferată la 10 ani?
Nu prea citeam la 10 ani.

6) Care a fost cea mai proastă carte citită anul trecut?
Sorgul roşu, de Mo Yan. Nu ştiu, m-a plictisit cumplit, şi pe la primul sfert am lăsat-o baltă. Şi Twilight, desigur. Nu m-am obosit să citesc continuările după aceea.

7) Care a fost cea mai bună carte citită anul trecut?
29.9 RON, de Frederic Beigbeder. M-a amuzat cumplit, şi refelectă perfect societatea de astăzi.

9) Cine crezi că ar trebui să câstige premiul Nobel pentru literatură?
Nu ştiu. Chiar nu ştiu.

10) Ce carte ti-ar plăcea să vezi ecranizată?
Cred că aş vrea câteva cărţi de Agatha Christie. Oricum, mă mulţumesc cu Detective Conan până atunci. xD

11) Descrie visul cel mai straniu care sa fi inclus un scriitor, o carte, sau un personaj literar?
Am visat că Dracula stătea pe plajă în Australia. Se pune? lol

12) Care e cartea cea mai putin cultă pe care ai citit-o ca adult?
Hm. Cred că 29.9 RON sau Şarpe şi cercel, de Hitomi Kanehara. Nu ştiu.

13) Care e cartea cea mai dificilã pe care citit-o?
N-am întâlnit cărţi dificile până acum. Doar plictisitoare.

14) Preferi autorii francezi sau ruşi?
Egalité!

15) Shakespeare, Milton, sau Chaucer?
Shakespeare.

16) Ce te deranjează cel mai mult în activitatea lecturii?Zgomotul continuu produs de frate-meu. Vorbeşte non-stop, şi când vorbeşte ţipă, la fel şi mama. Sau faptul că îmi ia mult să termin o carte. Mă încăpăţânez să citesc fiecare cuvinţel, să observ fiecare virguliţă, şi câteodată recitesc o frază numai pentru că mi se pune pata.

17) Care e romanul tău favorit?
Nu am unul favorit, îmi plac mai multe. :)

18) Joci ceva?
Ce legătură are asta cu cărţile? În fine, sunt obsedată de GTA şi de Flight Simulator 2004, care nu e chiar un joc, dar îmi place.

19) Povestiri scurte, schite?
Agatha Christie.

20) Non-fictiune?
Jurnale. De exemplu, Adevărata viaţă de gheişă, de Mineko Iwasaki.

21) Scriitorul favorit?
Am mai mulţi, dar dacă ar fi să enumăr câţiva... Arthur Conan Doyle, Agatha Christie, Maurice Leblanc, Anne Holt, Garth Stein, Edgar Allan Poe.

22) Ce scriitor crezi că este supraevaluat?
Stephanie Meyer! Sunt o grămadă de cărţi cu vampiri mult mai bune ca ale ei, dar toate fetele sunt obsedate de cartea aia numai pentru că Edward e frumos, şi nu ştiu ce. Cine ştie ce visa când şi-l imagina. Blehh.

23) Ce carte ţi-ai lua pe o insulă pustie?
Mi-aş lua laptopul cu o grămadă de e-books. :)

24) Şi…acum ce citeşti?
Tocmai am terminat Străini, de Taichi Yamada, şi acum mă chinui să termin cele 150 de pagini din Masca Morţii Roşii şi alte povestiri, de Edgar Allan Poe.


COPIAŢI-MĂĂĂĂĂĂ!!!!!!11111

Cartea de sub pat

Se află izolată de celelalte. De cele pe care le citesc înainte să adorm sau după ce mă trezesc. Acelea stau în dreptul patului, lângă cap.

Cartea de sub pat stă pe skateboard, este plină de praf, are o pagină ruptă şi mai avea puţin până să fie arsă. Este acolo, singură, suportă frigul venind de la cei doi pereţi exteriori, iar covorul nu ajunge până la ea. E neagră, e tristă, e sobră.

Nu se joacă nimeni cu ea.

Stă acolo fără să protesteze, nu deranjează pe nimeni, exact cum ar trebui să facă o carte. Nu face niciun zgomot, doarme o eternitate.

M-am gândit să-i ofer companie, dar nu prea am bani de aruncat acum. Şi oricum, cred că ar vorbi non-stop cu ea. Nu m-ar mai lăsa să dorm, şi ar trebui să le dau foc amândurora. Măcar ar muri împreună. Ar muri împăcate.

Cred că are deja un an. E bucureşteancă, am luat-o de la Cora cu 45 de RON. Era la promoţie, şi am stat mult să mă conving că merită. Până la urmă m-am înşelat, şi la un acceas de furie, am aruncat-o sub pat, fără să mă gândesc că poate o durea. Acele foi nu sunt vinovate. Nu au decis ele cu ce să fie umplute. De ce să mă supăr pe ea? Ar trebui doar să scot cerneala. Aş rupe coperta, pentru a o face să uite de toate necazurile, şi i-aş oferi din nou locul în bibliotecă. Ar sta împreună cu celelalte cărţi.

Dar ar fi prea goală. Ce rost are să ţii o carte în care nu scrie nimic? Celelalte ar râde de ea. Ar fi inutilă, s-ar simţi şi m ai prost. Ar cădea în cel mai insuportabil gol în care ar cădea. Ar înnebuni, ar ţipa, m-ar trezi din somn şi aş arunca-o sub pat. Ar plânge în hohote, şi m-ar trezi din nou. Aş arunca-o pe geam, s-ar juca pisicile cu ea. Nu, pisicile nu au voie să se joace cu 45 de RON. Trebuie să găsesc ceva. Trebuie să fac ceva cu cea. Trebuie să îi găsesc o menire. 

Până atunci, va dormi în continuare sub pat.

Numele ei? Twilight.